Prima Casă – schimbată radical din 2018. Clienții vizați vor fi doar cei cu probleme financiare

La fiecare schimbare de an, programul Prima Casă a suferit și o schimbare de structură. De la an la an, băncile au fost împinse către independență față de programul guvernamental, încetul cu încetul, prin procedura de alocare a fondurilor. Anul viitor nu face excepție, iar schimbările au fost deja anunțate. Principalele modificări sunt alocarea fondurilor pe baza unui rating de bancă, iar apoi băncile vor putea credita doar clienții care nu pot obține niciun fel de alt credit.

prima casaProblema: băncile au devenit dependente de programul Prima Casă. Clienții, la fel. Soluția: modificarea programului în așa fel încât atât băncile, cât și clienții să fie încurajați să apeleze și la alte produse de creditare. Astfel, de anul viitor se vor oferi calificative băncilor, iar în funcție de acestea se va stabili suma care le va fi acordată pentru programul Prima Casă. Băncile care se dovedesc dependente de program, ar putea chiar să nu mai primească deloc fonduri. Iar schimbările se vor face încă din prima zi a anului viitor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
„Există o preocupare majoră de optimizare a proceselor de garantare la nivelul FNGCIMM. Pentru Programul Prima Casă, în paralel cu procesul de eficientizare a fluxului de garantare se desfășoară procese de recalibrare și reparametrizare ce pot conduce la o targetare cât mai eficientă din punct de vedere social, pentru a putea beneficia de acest program acei oameni care au o reală nevoie de locuință. Programul evoluează permanent, răspundem prompt dinamicii pieței, astfel încât să aibă o adresabilitate socială cât mai eficientă și să genereze beneficii maxime”, a declarat directorul general al FNGCIMM, Alexandru Petrescu.
Iar categoria de clienți considerată a fi perfectă pentru programul Prima Casă, în acest moment, este cea a persoanelor care fără acest program nu ar avea acces la o locuință. astfel, și clienții vor fi evaluați cu atenție, și băncile vor fi forțate să vină pe piață cu produse de creditare cu condiții avantajoase, care să fie buni substituți pentru programul guvernamental.
„Creșterea independenței băncilor este o dorință guvernamentală încă de la începutul Prima Casă. Este necesară o reducere graduală, pentru a nu imprima șocuri pe piața bancă, imobiliară și la nivelul întregii economii, așa că orice fel de încurajare a creditării accesibile este bine venită. Clienții sunt dornici să acceseze și alte credite, cu condiția principală să aibă un avans decent, pentru că de fapt acesta este principalul cârlig al programului Prima Casă”, explică Mihaela Marin, broker de credite.
Se dorește ajungerea la o proporție echilibrată între creditele contractate în cadrul Programului Prima casă și cele contractate în condițiile standard oferite de bănci. Doar așa se poate ajunge la susținerea unor obiective sociale bine definite și stabile pe termen mediu și lung. Cu alte cuvinte, se dorește păstrarea programului Prima Casă doar cu caracter social. Acest lucru este stabilit prin Strategia Programului Prima casă 2017-2020.

Înapoi
Cluj Imobiliare - Tudoria