Evolutia preturilor in domeniul imobiliar in prima parte a anului 2017

Vânzătorii au ridicat ștacheta cu 5% în 2017

Evoluția Indicelui Imobiliare.ro arată că, la nivel național, prețul mediu solicitat pentru un apartament (nou sau vechi), a crescut cu 5,24% în primele patru luni ale anului, de la 1.050 de euro pe metru pătrat util (la finele lui decembrie) la 1.105 euro pe metru pătrat (la sfârșitul lui aprilie). Un avans similar, de 5,26% mai exact, a fost consemnat în această perioadă și la nivelul Bucureștiului, unde valoarea medie de listare a unui apartament a ajuns de la 1.141 la 1.201 de euro pe metru pătrat util, potrivit datelor Imobiliare.ro.

„Există premisele unei noi faze de expansiune a pieței”

În acest context, nu este de mirare că evoluția prețurilor locuințelor a intrat în vizorul Băncii Naționale a României (BNR). În raportul privind stabilitatea financiară a României publicat la sfârșitul săptămânii trecute, acest aspect este inclus în lista de riscuri identificate de către instituție. Un pericol deocamdată redus, dar totuși nou apărut, este cel al accelerării creșterii prețurilor activelor imobiliare, a subliniat Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR. „Există premisele unei noi faze de expansiune a pieței imobiliare – nu doar la noi, în toate țările din regiune se întâmplă lucrul acesta – și este de datoria noastră să îl semnalăm”, a adăugat acesta. Potrivit calculelor BNR, realizate pe baza datelor Eurostat, prețurile (de tranzacționare) ale locuințelor din România s-au majorat cu aproximativ 7% pe parcursul lui 2016. La acest avans au contribuit mai mulți factori, precum îmbunătățirea condițiilor economice, creșterea veniturilor, ratele de dobândă la credite la minime istorice. Voinea precizează că, deși o creștere de 7% a prețurilor poate să nu pară mare, ea se situează totuși peste valoarea de semnal pe care o stabilește metodologia de calcul a Comisiei Europene, respectiv 6%.
Un alt aspect evidențiat în raportul realizat de BNR este că, în ciuda scumpirilor din imobiliare, achiziția unei locuințe este mai facilă acum, dat fiind că indicele de accesibilitate a creditelor ipotecare (exclusiv Prima Casă) s-a îmbunătățit în mod vizibil în ultimii ani. Asta pentru că majorarea prețurilor și a avansurilor solicitate de către bănci a fost contracarată de reducerea ratelor de dobândă și de creșterea veniturilor, explică Voinea.

Extras din articolul publicat pe site-ul imobiliare.ro in data de 29.05.2017

Înapoi
Cluj Imobiliare - Tudoria